inapoi

GreenWEEE anunță deschiderea unei noi fabrici la Buzău

GreenWEEE International, lider de piață în reciclarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) anunță noile planuri de investiții în a treia fabrică de reciclare.

Compania, prezentă la Buzău din anul 2009 și în Câmpia Turzii din anul 2017, membră Green Group, își continuă strategia de dezvoltare prin construcția unei fabrici noi și achiziția de cele mai avansate instalații în reciclarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice, cu o valoare a investiției de 10 milioane de euro.

Noua fabrică va fi amplasată în Buzău, pe platforma industrială Frasinu, iar construcția va demara la începutul anului viitor și va fi pe deplin operațională în trimestrul patru 2022. La finalizarea proiectului, GreenWEEE va avea peste 325 de angajați în România, iar capacitatea totală de reciclare va crește cu 30%, însumând și operațiunile celorlalte două fabrici existente.

Proiectul, ce va fi finanțat de OTP Bank România în cadrul unui credit sindicalizat existent, este cel mai recent dintr-o serie de investiții strategice semnificative, ca parte a angajamentului GreenWEEE de a stimula un model economic sustenabil, în acord cu aspirațiile UE, ce face trecerea către economia circulară și cu impact major în combaterea schimbărilor climatice.

Înca din 2009 ne-am angajat să deschidem calea în crearea unei economii circulare naționale puternice, prin reciclarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice, iar fracțiile rezultate să fie folosite ca materii prime secundare în diferite industrii. Această nouă fabrică evidențiază strategia grupului nostru, și anume creșterea continuă a businessului prin investiții într-un viitor mai verde, prin achiziția de noi și moderne tehnologii, contribuind totodată la reducerea poluării și la menținerea materialelor în uz.

Marius Costache, Director General GreenWEEE

În Uniunea Europeană, Economia Circulară este corelată cu 300-380 miliarde de euro din PIB, în timp ce în România se discută despre o nevoie substanțială pentru a se avansa în această direcție. Beneficiile pe care le aduce tranziția la un model de dezvoltare circular sunt legate de creșterea economică, forța de muncă, investiții, toate generând o creștere sustenabilă pe termen lung. În acest context, apreciem eforturile Green WEEE de a stimula un model economic sustenabil, în acord cu aspirațiile UE, și rămânem un partener financiar de încredere în susținerea unui business puternic și cu impact major în societatea în care trăim.

Gyula Fatér, Director General OTP Bank România

 GreenWEEE obține din DEEE-urile colectate (echipamente frigorifice şi de aer condiţionat, aparate electrocasnice de mici şi mari dimensiuni, unelte electrice sau echipamente informatice şi de telecomunicaţii etc.) fracții de înaltă puritate, asimilate în economie ca materii prime secundare, atât de necesare în contextul economic actual.

Deșeurile provin de pe piața locală, de la operatori economici autorizați pentru preluarea responsabilității producătorului, retaileri de electronice și electrocasnice, firme de salubritate, colectori, cât și prin contracte cu mari producători.

Inovația în sectorul producției de echipamente electrice și electronice ne alimentează dorința de a crește nivelul de performanță pentru calitatea serviciilor de reciclare, motiv pentru care liniile noastre de tratare sunt aliniate la standardele internaţionale BATRRT (Best Available Techniques of Recovery, Recycling and Treatment).

Pe lângă generarea de beneficii economice semnificative, industria reciclării are un rol esențial în protecția mediului. DEEE-urile nu reprezintă doar materiale valoroase, ci au în compoziție inclusiv substanțe toxice. În urma procesării în fabricile noastre, agenții poluanți sunt îndepărtați în mediu controlat, iar recuperarea materialelor din deșeuri atinge un procent de peste 98%.

Marius Costache

Compania este singura unitate din România și una din puținele din Europa cu licența de operare WEEELABEX, pe cinci fluxuri de tratare. Standardul WEEELABEX (www.weeelabex.org) este o recunoaștere a performanței în ceea ce privește colectarea, logistica și tratarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice.