inapoi

Fapte bune împreună, cu SIGUREC și RECOLAMP

Împreună cu Asociația RECOLAMP am ”transformat” deșeurile colectate într-o casă luminată. Proiectul nostru de colectare selectivă a echipamentelor de iluminat a stâns peste 2,5 tone de becuri, dar în același timp a adus bucurie unei familii de 9 membri, prin racordarea la energie electrica a casei în care locuiesc. 

TU RECICLEZI, IAR SIGUREC ȘI RECOLAMP LUMINEAZĂ O CASĂ” este numele proiectului organizat de către Green Group și Asociația Recolamp în perioada octombrie 2018 – aprilie 2019.

Pe lângă componenta de informare și reciclare, campania și-a propus ca prin implicarea populației de a aduce becuri la stațiile de colectare Sigurec, să susțină o cauză socială în comunitate. Astfel, sub provocarea colectării unui milion de becuri la stații, oamenii au răspuns pozitiv și s-au mobilizat pentru a putea lumina cu panouri solare o casă făra electricitate.

GreenWEEE și Asociația Recolamp sunt parteneri deja cu tradiție în organizarea campaniilor de conștientizare asupra beneficiilor colectării selective a deșeurilor din echipamente de iluminat. Campania din acest an a pus la dispoziția oamenilor peste 35 de statii SIGUREC de colectare selectivă în spații comerciale și a colectat peste 2,5 tone de becuri arse! Acestea vor ajunge, în condiții optime, la fabricile de reciclare și nu în gropile de gunoi.

Ideea de a lumina o casă a unei familii fără posibilități susține misiunea pe care noi o urmăm, anume să dăm deșeurilor o valoare: odată prin reciclarea într-un mediu controlat, dar și posibilitatea de a le oferi cetățenilor posibilitatea de a transforma becul lor ars în lumină, sub altă formă – racordarea la energie prin panouri solare.

Dacă în anul 2015, Asociația Casa Share a construit o casă pentru familia Hrișcu, din Popricani, Jud. Iași, cu 9 copii care sunt crescuți doar de mamă, astăzi, prin implicarea noastră, a partenerului Recolamp și cetățenilor am creat premisele esențiale pentru construirea unei comunități puternice de oameni educați și care doresc să-si îmbunătățească calitatea vieții într-un mod sustenabil

Mihaela Sofronea, Reprezentant Comunicare Green Group.

Pentru noi fiecare bec ars contează! Ne-am dorit ca prin campania organizată împreună cu SIGUREC să transmitem acest mesaj tuturor oamenilor și să devină, astfel,  conștienți de importanța constribuției personale la realizarea proiectului – racordarea la energie electrica a unei case în care trăiesc, învață și se joacă 9 copii.

Fiecare dintre noi putem fi susținători activi ai mediului înconjurător prin colectarea selectivă a deșeurilor periculoase. Nu obosesc să spun că un bec ars conține mercur și praf fluorescent, substanțe periculoase pentru mediu. Așa că așteptăm toate becurile arse la punctele de colectare Recolamp!

Anca Lupusavei, Director Marketing Asociația Recolamp.